Revista Tehnium nr.4 – 2002

Revista Tehnium nr.4 – 2002 – Cum construim un rotor eolian?

Timp de citit: 3 minute

Principalele subiecte discutate

1. Sa construim un rotor eolian

Referindu-ne la microcentrala hidraulica descrisa in numerele 2 si 3/2002 ale revistei TEHNIUM, se mentioneaza ca in cazul cand cititorii, amatori de o asemenea constructie, nu dispun de forta apei, dar dispun, eventual, de forta vantului, isi pot confectiona, in locul rotorului hidraulic, un rotor eolian.

Dintre toate tipurile de rotoare eoliene existente in lume, in articol se propune realizarea unui rotor cu ax vertical de tip SAVONIUS optimizat.

Rotorul se compune dintr-o turbina, eventual doua, axul antrenat (avand pe el fulia de cuplaj cu alternatorul) si tetrapiedul suport.

Pentru realizarea unei solutii simple si economice, se propune ca acest rotor sa fie amplasat partial in podul casei, scotand afara numai turbina, pe cornisa acoperisului. Se evita, in felul acesta, confectionarea unor turnuri piramidale din colier de fier, care sunt foarte scumpe.

2. Interfon

Montajul propus este un aparat util, usor de instalat atat acasa cat si la o institutie, facand legatura intre birouri, sectii sau intrarea de acces. Numarul de posturi distante care se pot conecta la unitatea centrala este practic nelimitat.

Avantajul acestui interfon este utilizarea, la posturile conectate, a aparatelor telefonice obisnuite (fara modificari in interior), atat a celor moderne electronice, cat si a celor vechi cu disc.

3. Frigider economic

Pornind de la o recomandare dintr-un numar mai vechi al revistei „Tehnium”, s-a realizat o automatizare care imbunatateste semnificativ randamentul oricarui tip de frigider.

Autorul recomandarii afirma ca randamentul unui frigider se imbunatateste daca se leaga in paralel cu motorul electric al compresorului acestuia un mic ventilator. Acest ventilator exterior are rolul de a raci radiatorul frigiderului, prin vehicularea mai intensa a aerului din jurul acestuia.

In vara anului 2000 s-a realizat un astfel de montaj, utilizand motoventilatorul electric al unui calculator dezafectat. Motorul electric al ventilatorului respectiv este asincron, monofazat si lucreaza la tensiunea de retea de 220 VC.a.

4. Variator de turatie pentru motoarele de curent continuu

In multe aplicatii practice este nevoie ca motoarelor electrice sa li se regleze turatia in limite largi. Daca si momentul motor este cat mai constant, indiferent de turatie, va fi cat mai bine.

Schema electrica prezentata realizata cu ajutorul unui circuit integrat 555 permite reglarea continua a turatiei unui motor electric cu colector si magneti permanenti in circuitul de excitatie, intre zero si valoarea maxima suportata de motor.

5. Radiobaliza

Precum se stie, radiobalizele (radiofarurile) sunt niste emitatoare radio de unde modulate intr-un anumit cod si care au frecventa foarte bine stabilizata, care poate fi folosita pentru control sau etalonari.

Asemenea radiobalize, de puteri mici (3-5 W), se folosesc si in radiogomiometria de amator (RGA) pe post de „vulpi”. Ramura cea mai sportiva a sportului radioamatorism este asa-numita „vanatoare de vulpi”.

6. Sursa de tensiune reglabila 0V – 27V

Sursa propusa are la baza un stabilizator integrat de tensiune fixa (+5V) si un amplificator operational LM 741. S-a optat pentru utilizarea circuitului integrat LM 309K cu tranzistor extern de reglaj.

Necesitatea tranzistorului extern este evidenta pentru cazul cand trebuie realizat un curent de sarcina mai mare (1A-4A) sau cand puterea disipata de circuitul integrat depaseste puterea admisa.

7. Realizarea bobinelor cu miez magnetic de tip ferita

Constructorii amatori au ridicat problema modului de confectionare practica a bobinelor, atunci cand in schema electrica este data doar inductanta acestora.

Pentru a obtine niste bobine cu gabarit mic si performante superioare, este indicat sa se utilizeze in circuitul magnetic feritele. Feritele reprezinta materiale magnetice constituite din oxizi metalici, formate la temperaturi inalte prin sinterizare.

Formele si dimensiunile lor sunt diferite in functie de domeniul de utilizare si performantele magnetice cerute. Fata de celelalte materiale destinate realizarii circuitelor magnetice, feritele prezinta urmatoarele avantaje:

  • permeabilitatea magnetica ridicata;
  • pierderi specifice de remagnetizare foarte reduse;
  • rezistivitate deosebit de mare, care implica automat curenti turbionari foarte mici, deci comportare buna la frecventele inalte;
  • stabilitatea parametrilor electrici si mecanici la variatii de la temperatura.

8. Releu de temperatura pentru aparatele de vulcanizare si de lipit la cald cu rasini epoxidice

Pentru astfel de echipamente, temperatura platanelor (superior si inferior) trebuie mentinuta constanta, la o valoare cuprinsa in intervalul 180-250C.

Puterea ambelor rezistente de incalzire din cele doua platane ale presei nu depaseste de regula 2-3 kW. Pentru fiecare din aceste doua rezistente este necesar cate un releu regulator de temperatura. Schema electrica a unui astfel de releu este prezentata in articol.

Surse:

http://blog.copcea.ro

https://archive.org/

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *