Revista Conex Club – nr.11 – 2005

Revista Conex Club – nr.11 – 2005 – Amplificator 200W in punte, cu TDA2030

Timp de citit: 5 minute

Principalele subiecte prezentate

1. Monitoare pentru acumulatoare

Monitor pentru egalitatea tensiunilor la bornele a doua acumulatoare de 12V

Majoritatea sistemelor alimentate la 24V cu sursa de back-up (centrale de incendiu, navomodele, etc.), utilizeaza doua acumulatoare de 12V cu plumb (capsulati).

Sistemul de incarcare al sursei de tensiune urmareste si mentine suma nominala a tensiunilor celor doua acumulatoare. Daca unul din acumulatoare se defecteaza (descarcandu-se mai mult decat celalalt, fiind la sfarsitul vieiii sale) sistemul nu detecteaza evenimentul, decat daca suma respectiva este cu mult prea mica.

In aceasta situatie este posibil ca si acumulatorul in stare buna sa fie defectat inainte de termen!

Utilizand monitorul propus, montat in sistem, se poate detecta la timp daca unul din acumulatoare are tensiunea diferita decat celalalt. El este in fapt un circuit care urmareste daca tensiunile la bornele celor doua acumulatoare sunt egale, prin detec-tarea diferentei de tensiune.

Indicator de stare pentru acumulatoare de 6V

Circuitul ofera o indicatie optica, progresiva, a unui acumulator cu plumb incapsulat de 6V (sau a patru baterii de 1.5V inseriate), utilizand ca indicator un LED bicolor L59EGW (rosu/verde).

Prin combinatia celor doua culori emise se obtine o indicatie de la verde (acumulator bun) la rosu (acumulator descarcat), cu trecere printr-o stare intermediara, semnalizata cu nuante de orange.

Circuitul poate fi modificat foarte simplu pentru semnalizarea starii unui acumulator de 12V.

Indicator pentru acumulator descarcat

LED-ul D4 lumineaza cand tensiunea aplicata la intrarea circuitului scade sub valoarea prescrisa cu ajutorul semireglabilului R3.

Acesta polarizeaza in baza Q4, in conditii normale, acesta fiind deschis si blocand Q2 prin tensiunea C-E mai mica decat tensiunea de deschidere a ansamblului jonctiune B-E Q2 – R10 – LED D4.

Daca tensiunea scade sub valoarea prescrisa, Q4 se blocheaza, iar Q2 este polarizat corect in baza prin R4 si LED-ul semnalizeaza rosu – baterie descarcata!

Circuitul se etaloneaza cu ajutorul unei surse de tensiune reglabile si a unui voltmetru digital, conectate la intrare si reglarea corespunzatoare a lui R3.

2. Amplificator 200W in punte, cu TDA2030

Alimentat cu tensiune continua bine filtrata, cuprinsa intre +/-24 si +/- 36V, pe o sarcina de 4…16 Ohmi, se pot obtine maxim 200W putere audio.

Banda reprodusa este 20Hz…20kHz, iar sensibilitatea la intrare de 500…800mV. Consumul maxim de curent de la sursa de tensiune este de 5A, astfel ca sursa (dubla) de tensiune trebuie sa fie bine dimensionata (transformator de peste 350VA, min. 2x40V, punti redresoare de min. 5A, condensatoare de filtraj de 10000uF/50V, cabluri pentru conexiuni cu sectiunea de minim 1.5mm2, sigurante fuzibile pentru protectie, etc.).

Din punct de vedere termic toate tranzistoarele si circuitele integrate se vor monta pe un radiator de aluminiu cu rezistenta termica mai mica de 1°C/W, respectiv cu dimensiuni minime de 20 x 10 x 4cm.

Cablajul este realizat pentru tranzistoarele din seria KT_ (configuratie ECB), pentru cele din seria BD_ (configuratie BEC) se va inversa pozitia pe cablaj.

Se pot utiliza insa si modelele BD712, BD912, BD810 (pentru PNP), respectiv BD711, BD911, BD809 (pentru NPN).

3. Circuitul integrat MC1496

Circuitul integrat MC1496 (echivalent cu MC1596 si N5596) a fost produs initial de firma MOTOROLA, ulterior preluat si de alti producatori. In Romania a fost produs la ICCE tipul echivalent ROB796.

Functia realizata de MC1496 se intituleaza generic „modulator – demodulator dublu echilibrat de banda larga”. Aceasta functie il recomanda pentru toate aplicatiile in care tensiunea de iesire este produsul a doua semnale de intrare.

Aplicatii:

  • modulator de amplitudine cu spectru normal (complet), sau cu purtatoare suprimata (pentru SSB, DSB);
  • mixer dublu echilibrat;
  • detectie sincrona;
  • demodularea semnalelor modulate in amplitudine, in frecventa si in faza;
  • dublare de frecventa;
  • amplificare in HF – VHF.

4. Centrala de avertizare la alarma si/sau incendiu cu 2 zone

Efortul financiar pentru achizitia unor sisteme de alarma complexe (profesionale) este important, insa daca se tine cont de valoarea bunurilor personale, este perfect justificat.

Se recomanda o aplicatie de avertizare la alarma si/sau incendiu (functie de configuratie), la care costurile de realizare sunt modeste iar satisfactia rezultatului probabil foarte mare.

Montajul constituie si o incursiune in utilizarea componentelor SMD in regim de amator.

Montajul electronic ofera urmatoarele functii (functie de modul de conexiune al celor doua intrari disponibile):

  • avertizare la tentative de efractie;
  • avertizare la inceputul de incendiu;
  • urgenta (panica) sau avertizare la sabotaj in sistem (sectionarea cablurilor cand sistemul este armat).

Pentru avertizarea la tentative de efractie, centrala dispune de doua intrari (denumite curent zone si notate NC – sau NO – si PIF), ce au ca referinta masa montajului (notata C).

Aceste intrari sunt fie de tipul bucla normal inchisa, respectiv zonele NC sau PIF (la care iesirile senzorilor se conecteaza in serie), fie deschisa (intrarea NO, la care iesirile senzorilor sunt conectate in paralel).

5. Invertor de tensiune – 24Vcc / 220Vca, 50/60Hz, 350W

Schema electrica a invertorului de tensiune in configuratie „Push-Pull” este prezentata in figura 1 (din articol) si a fost dezvoltata in vederea alimentarii unor echipamente de tensiune alternativa pornind de la o tensiune continua de 24V, furnizata de o baterie de acumulatoare.

Invertorul poate fi utilizat la bordul camioaanelor sau tirurilor, alimentand minifrigidere, fierbatoare electrice, incarcatoare pentru telefoanele mobile sau orice alt aparat electric a carui putere electrica nu depaseste 350W.

Caracteristicile principale sunt urmatoarele:

  • tensiune de alimentare: 22…28Vcc;
  • tensiune de iesire: 220…230Vca, forma de unda dreptunghiulara;
  • frecventa tensiunii de iesire: 50 sau 60Hz (selectabila prin jumperi si semnalizata optic prin LED-uri de culori diferite);
  • nu necesita reglaj de frecventa;
  • interval de garda in comanda tranzistoarelor MOSFET de iesire;
  • izolare galvanica prin transformator, intre bateria de acumulatoare (sau instalatia electrica din care aceasta face parte) si echipamentul alimentat la 220V;
  • functie stand-by;
  • indicator optic pentru descarcarea bateriei, cu posibilitatea reglarii pragului de avertizare;

Componenta principala o constituie microcontrolerul AT90S1200 care are ca baza de timp un cristal de cuart cu frecventa de rezonanta de 4MHz.

6. Temporizator electronic cu comenzi de „start” si „stop”

Se poate comanda orice aparat electric intr-o aplicatie de automatizare ce necesita functionare temporizata, utilizand temporizatorul electronic cu comenzi de „start” si „stop” realizat de Velleman in kit (neasamblat). Durata temporizarii este reglabila in plaja 0.1s…5min.

Realizand fizic aplicatia propusa in acest articol, va rezulta un timer programabil (temporizator) de uz general, cu iesire pe un releu de putere.

La baza montajului se afla arhicunoscutul circuit integrat, cu functii de timer multifunctional, genericul denumit 555 (NE555, LM555, XR555, CA555, etc.).

7. Preamplificator – formator de intrare pentru frecventmetre

Unul din parametrii principali ai unui frecventmetru este sensibilitatea, adica nivelul minim necesar al semnalului aplicat la intrare pentru ca frecventmetrul sa functioneze corect.

Un alt parametru important este banda de frecvente, care trebuie sa fie cat mai mare. Prezentul montaj are o sensibilitate de ordinul a 25mV in domeniul de frecvente 100Hz…100MHz.

La limitele benzii de frecvente inferioara si superioara sensibilitatea este de 40mV. Amplificatorul este realizat cu tranzistorul BFR91A care asigura o amplificare mare intr-un domeniu larg de frecvente.

8. Top 209/210 – TOPSwitch Family – Comutator electronic MOS-FET cu comanda PWM

Comutatoarele electronice specializate MOS-FET seria TOPSwitch, din care se face referire in prezentul articol la TOP209 si TOP210, sunt des intalnite in sursele de alimentare in comutatie din TV, echipamentele de calcul, adaptoarele de retea pentru incarcarea acumulatoarelor din echipamantele portabile, etc.

Ele inlocuiesc regulatoarele liniare, fiind de dimensiuni mici si disipand putere redusa. Inlocuiesc, de altfel, si multe din componentele externe (uneori voluminoase) aferente unei surse liniare complexe, comparabila ca performante.

Practic, TOP209/210 este un comutator electronic MOS-FET (in capsula DIP8 sau S08), cu comanda PWM in grila, de la porti cu consum mic – CMOS (sub 6mW), are oscilator propriu integrat de inalta frecventa (100kHz) si diverse protectii (termica cu histerezis la depasirea a 145°C, limitarea curentului in sarcina, auto-restart, etc.).

Polarizarea circuitului de start al oscilatorului se face la tensiune inalta, ceea ce il face pretabil alimentarii directe de la reteaua de c.a. (dupa redresare si filtraj) – gama 85…230Vca (max. 8W).

Surse:

http://conexclub.ro/

https://www.conexelectronic.ro/

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *