Ce prezinta proiectul?
In cele ce urmeaza prezentam o schema de lumina dinamica simpla, recomandata constructorilor incepatori. Montajul este capabil sa genereze multiple variante dinamice cum ar fi: functionare secventiala (directa si inversa) si una pseudoaleatoare.
Schema se compune dintr-un oscilator construit cu circuitul integrat CI1 CDB 404 (SN74F04N) care contine 6 inversoare si are o frecventa de lucru joasa stabilita de C1 si R1.
Cum functioneaza montajul?
Daca se doreste modificarea frectentei se poate introduce in locul rezistentei R1 un pontentiometru P = 1 KOhm inseriat cu o rezistenta de R = 150 Ohm. Aceasta rezistenta evita blocarea oscilatorului la frecvente de lucru mari. Frecventa aproximativa este F = 1/3 RC.
Oscilatia astfel obtinuta se aplica pe intrarile de tact ale celor doua registre de deplasare (CI3, CI4) care sunt legate in serie. Aceste doua registre realizeaza deplasarea secventei de la A la D2.
Pentru obtinerea mai multor combinatii a fost introdus un bloc logic format din circuitul CI2 CDB 400 (SN7400 / 74LS00), care realizeaza o succesiune de combinatii, cu ajutorul comutatorului K pus in pozitia S.
Principiul de functionare al jocului se bazeaza pe sesizarea informatiei de pe ultimul bit (ultimii doi) si transmiterea ei pe intrarea serie. In functie de pozitia comutatorului informatia poate fi circulata direct, inversata sau sub forma unei secvente pseudoaleatoare. Daca se doreste repetarea unei anumite combinatii se trece cumutatorul pe pozitia Vcc.
Alimentarea montajului se face de la o sursa de tensiune bine filtrata si stabilizata capabila sa furnizeze un curent minim de 300 mA.
Lista de componente necesare (cu echivalente recente):
- CI 1 – circuit integrat CDB 404 sau SN74F04N
- CI 2 – circuit integrat CDB 400 sau SN7400 / 74LS00
- CI 3-4 – circuite integrate CDB 495 sau SN 7495 / 74LS95B
- R1 – rezistor 560 Ohm (minim 0.25W)
- R2-R9 – rezistente 470 – 680 Ohm (minim 0.25W)
- C1 – condensator 220 uF/16V
- D1-D8 – diode LED
- Comutator tip KTL 22 sau comutator rotativ 6 pozitii CK1060
- Alimentare 5V / curent minim 300 mA
- Cablaj imprimat sau placa de test tip breadboard
- Cositor sau fire de legatura
Descarca prospectul original I.P.R.S. Baneasa 9117
Pentru o mai buna intelegere a functionarii circuitului vom avea nevoie si de schema electronica prezentata mai jos:
Pentru a realiza acest proiect in laboratorul propriu, pe cablaj imprimat vom avea nevoie si de layout-ul de PCB de mai jos:
De asemenea, pentru o vedere mult mai clara asupra acestui kit electronic, am atasat mai jos o poza cu montajul asamblat:
Surse:
Multumim dlui George-Alexandru Marinescu pentru furnizarea pliantului si pozelor cu montajul asamblat! De asemenea multumim si dlui Adi Bud pentru traseele de cablaj.