Autor: J. A. Reddihough
Anexa la editia romana: Sistemul de televiziune SECAM (Dan Mircea)
Editura: Tehnica – Bucuresti
An aparitie: 1977
Despre ce este vorba?
Scopul cartii de fata este de a crea o idee generala simpla asupra transmiterii si receptiei televiziunii in culori. S-a pus accentul pe problemele receptiei, dat fiind ca aceste probleme constituiau interesul principal al amatorilor, depanatorilor si tehnicienilor. Este insa absolut necesar sa fie explicate mai intai principiile generale, care par adesea mai complicate decat sunt in realitate, in special atunci cand sunt exprimate in termeni matematici, asa cum se procedeaza adesea. Elementele de televiziune in culori sunt de fapt destul de simple si nu prea greu de inteles, daca ne indreptam atentia chiar asupra semnalelor care sunt necesare pentru o transmisiune in culori.
Capitolul 2 trateaza dispozitivele videoreproducatoare – in speta, tubul cu masca perforata, explicand cum se formeaza imaginile de televiziune in culori, ceea ce este la fel de important, si imaginile de televiziune in alb-negru. In acest capitol se prezinta modul in care informatiile obtinute de la camera de televiziune in culori din studio sunt utilizate pentru comanda cinescopului. Capitolul 3 descrie detaliat modul in care decodorul receptorului de televiziune in culori prelucreaza semnalele video complexe care ii sunt aplicate la intrare, astfel incat sa se obtina semnalele necesare pentru modulatia fasciculelor de electroni ale cinescopului. In ambele capitole mentionate, circuitele prezentate pot fi intalnite in scheme practice de televiziune si s-a avut in vedere sa se scoata in evidenta, si alte metode care se utilizeaza pentru prelucrarea semnalelor.
Un spatiu mai mare in raport cu celelalte aspecte ale reglarii si depanarii a fost acordat reglajelor de cenvergenta; in acest scop, capitolul 4 a fost dedicat acestui subiect, subliniind si diferitele reglaje pe care le necesita realizarea convergentei.
Cartea este bazata, de la inceput pana la sfarsit, pe sistemul de televiziune in culori PAL.
Structura lucrarii
- Semnalele de culoare si transmiterea lor
- Formarea imaginii pe tuburile cinescop in culori
- Decodarea semnalului de crominanta
- Convergenta
- Transmiterea semnalelor de culoare in sistemul SECAM
- Decodarea semnalelor de crominanta in sistemul SECAM